Pedagogia montessoriană ca pedagogie a muncii a fost analizată în studiul introductiv al cărții “Descoperirea Copilului” de profesorul I. Șulea Firu, cel care a creat în 1931, sub îndrumarea Mariei Montessori, prima școală Montessori în România.
Această idee a fost abordată recent și de alți cercetători și numim aici pe Angeline S. Liliard, profesor de psihologie la Universitatea din Virginia, SUA, director al laboratorului de cercetare a educației timpurie și expert în educația Montessori.
În articolul său “Playful Learnig and Montessori Education” (2013) abordează ideea care a călăuzit întreaga carieră a Mariei Montessori privind transformarea școlii tradiționale, văzută ca școală a imobilității, a tăcerii și a ascultării, într-o școală a mișcării, a vorbirii, a activității și a muncii efective.
Conceptul de “muncă” în educația copiilor este un concept original al Mariei Montessori, prin care compară munca adultului, care constă într-un efort fizic, conștient, pentru a produce bunuri, cu munca unui copil care constă dintr-un efort fizic inconștient, având drept scop nu crearea de bunuri, ci formarea producătorului, a omului adult de mâine. Ea are în vedere aspectul interior al muncii, ca un efort prin care copilul realizează transformarea sa. Activitatea copilului este în concepția Mariei Montessori o activitate cu un scop extern, precis (a face ceva), nu realizarea externă (ex. îngrijirea plantelor, animalelor, prepararea mâncării, curățenia, exerasarea simțurilor și a inteligenței cu materiale de dezvoltare, cititului, scrisului, etc.) este esențială, ci transformările structurale interne ale personalității copilului prin acestă muncă.
Pentru Maria Montessori munca și activitatea mâinii sunt izvorul formării esenței umane: “educația mâinii este deosebit de importantă pentru că mâna este instrumental expresiv al inteligenței umane; ea este organul minții”.
Contrar celor care apreciază că educația Montessori este rigidă, Angeline S. Lillard precizează de fapt că acest tip de educație îmbină libertatea cu atenta structurare a educației, dar și structurarea educației cu libertatea. Deși pare a nu fi o educație foarte structurată, curicula Montessori conține elemente care arată contrariul: există un set de lecții și materiale pentru fiecare vârstă din fiecare clasă; profesorii pezintă materialele într-o anumită ordine secvențială. În cadrul secvențialității precise a lecțiilor, cu materiale specifice, copiii în programul educațional Montessori pot alege în mod liber ce să facă și de aceea acest nivel de educație ar putea părea nestructurat. Dar în cadrul acestei liberi alegeri, munca în sine rămâne deosebit de structurată. Un copil poate să opteze să spele masa, un exercițiu de viață practică, dar există anumiți pași specifici (circa 30) pe care copilul trebuie să-i urmeze în această activitate pentru a putea duce până la capăt sarcina.
În clasele Montessori există obiecte pe care copiii le manipulează în procesul de învățare. Aeste obiecte acoperă ariile de dezvoltare senzorială, limbaj, matematică, știință și geografie, viața practică și arta. Profesorii Montessori învață cum să prezinte materialele pentru a transmite o învățătură specifică. De exemplu: cele 4 seturi cu blocurile în formă cilindrică, variază ca lățime, înălțime și o combinație între înălțime și lungime. Profesorul prezintă mai întâi lecția: cum să ia blocurile cu cilindrii de pe raft și să le aducă la masa de lucru, cum să scoată și să amestece cilindrii și cum să-i pună apoi în locurile potrivite. Prin această muncă, copiii de 3 ani se concentrează asupra conceptelor de dimensiune pe care apoi le vor aplica la matematică. Ei învață, de asemenea, să acționeze logic, primind feedback cu privire la corectitudinea deciziilor luate de la materialul însuși și nu de la profesori. Dacă fac o greșeală, ei se pot autocorecta singuri deoarece materialul conține controlul erorii.
“Copiilor cărora li se dă posibilitatea de a face o muncă utilă, spune Maria Montessori, părăsesc jocul și jucăriile, și preferă ocupația serioasă. Noi credem că un copil este fericit când se joacă; dimpotrivă, el este fericit când muncește.”
Deseori metoda a fost criticată pentru că a eliminat jocurile din educație. Maria Montessori, spune Angeline S. Lillard, a eliminat doar materialele care nu ajutau copiii să se dezvolte. De exemplu, în clasele din grădinițele tradiționale se folosesc seturi de cuburi pentru construcții care conțin 4 sau mai multe feluri de forme pentru a construi castele, ferme de animale, trenulețe, etc. și în clasele Montessori găsim astfel de cuburi pentru a învăța anumite forme și dimensiuni: turnul roz, scara maro și barele roșii. Ca și celelalte materiale Montessori, acestea conțin în mod intrinsec posibilități de înțelegere și învățare a dimensunilor; de exemplu, fiecare material are 10 cuburi, amintind de sistemul zecimal și având dimensiuni care variază:
- cuburile turnului roz variază de la 1 cm cub, cel mai mic cub, la 10 cm cubi, cel mai mare cub, fiecare latură a cubului crescând cu un cm.
- cuburile scării maro au toate 20 cm lungime, dar variază de la 1 cm pătrat la 10 cm pătrați în lățime.
- barele roșii au toate 2,5 cm înălțime și lățime, dar variază de la 10 cm la 100 cm – (1 metru) în lungime.
Lucrând cu turnul roz copiii percep diferențierea a 3 dimeniuni (mic, mare și volum) apoi, folosind scara maro învață diferența a 2 dimensiuni (gros, subțire), iar cu barele roșii variația unei singure dimensiuni (lungime).
Maria Montessori a înlocuit cuvântul joc cu acela de muncă. Ea a eliminat jocurile și poveștile cu elemente supranaturale din educația copiilor mici deoarece ei nu pot face distincție între real și imaginar. Maria Montessori face distincție între gândirea naturală rațională și gândirea mistică, supranaturală, pe care o vede ca o piedică în calea maturizării gândirii raționale a omului.
Maria Montessori nu a fost împotriva jocului copiilor, spune Angeline S. Lillard, dimpotrivă, ea a descris “Casa dei Bambini” ca un loc de muncă și de joacă. Ea a dorit ca acești copii să devină independenți. În clasele Monessori activitățile copiilor sunt numite muncă pentru propria dezvoltare.
În concluzie, educația Montessori diferă profund față de alte orientări educaționale în ceea ce privește jocul și activitățile creatoare, cât și materialele specific de dezvoltare educațională.