“A face ca educația mișcărilor să pătrundă în însăși viața copiilor, legând-o de viața practică de fiecare zi, a fost una din principalele realizări practice ale metodei noastre”, a spus Maria Montessori în cartea sa de referință pentru pedagogia Montessori – “Descoperirea Copilului”. Ea a introdus educația mișcărilor în ansamblul unic și indivizibil al educației personalității copilului.
Organizarea în școli doar a unor ore de gimnastică nu sunt suficiente pentru copil.
“Eroarea în educație, considera Maria Montessori, a constat în faptul că s-a lăsat gândirea și fantezia să rătăcească fără rost, iar simțurile să lâncezească, mușchii să zacă în inerție, în timp ce simțurile, centrul nervos și mușchii formează un singur tot”.
Întreaga desfășurare a activităților în Centrul Joy Montessori oferă posibilități multiple de mișcare. Mișcările și exercițiile preliminare solicită întregul corp, așa cum este, de exemplu, căratul scaunului, al mesei, al tăvii etc. Alte mișcări solicită coordonarea vizuală și motorie sau coordonarea motorie fină (așa cum este transportul boabelor cu lingura sau turnatul apei dintr-o carafă în alta).
Toate mișcările se desfășoară și se perfecționează în însuși mediul educativ în care învață copii. Exercițiile de viață practică, de exemplu, sunt nu numai o simplă gimnastică. Copiii învață autoeducâdu-se și autoinstruindu-se prin lucrarea directă cu materialul, sub îndrumarea și supravegherea educatorului. Activitatea lor este liber aleasă și liber condusă, în limitele impuse de:
- tehnica specifică de lucru a fiecărui material;
- respectarea ordinii, a bunei conviețuiri și conlucrări cu ceilalți copii din grupă. Copiii lucrează și individual, și în grup, după alegerea lor și în conformitate cu natura exercițiului.
Exercițiile de îngrijirea mediului și îngrijirea personală ajută de asemenea copilul să-și îmbunătățească coordonarea mișcărilor. Există multe posibilități de a diversifica activitățiile copiilor atât în clasă, dar și în afara clasei, în natură, în curtea centrului: îngrijirea plantelor, semănatul plantelor, precum și conceperea unor jocuri care să le stimuleze inițiativa și să le ofere un prilej special pentru dezvoltarea mișcărilor.
Activitatea îndreptată spre atingerea unor scopuri practice variate are la bază un secret al succesului: precizia, exactitatea cu care trebuie să execute exercițiile. Mișcarea nedeterminată este o acțiune brută, dar dacă i se dă un motiv de perfecționare, valoarea ei crește; mâinile nu se mai spală numai pentru ca să fie curate, ci mai ales pentru a dobândi abilitatea de a le spala la perfecție. În felul acesta copilul care desfășoară aceste exerciții devine mai agil, dobândind un rafinament al mișcării. În momentul atingerii preciziei în executarea exercițiilor, copiii trăiesc o revelație, și anume aceea că le place nu numai activitatea care tinde spre un scop, ci sunt atrași și de detalii, și de exactitatea acțiunii. Acest lucru deschide un orizont nou în educație.
Maria Montessori a considerat permanent că educația mișcărilor ocupă primul loc, în formarea personalității copilului, stimulând o necesitate interioară de organizare, ordine și autocontrol.
Copiii sunt stăpâniți de o dorință majoră de a ști cum să se miște. Trec printr-o etapă a vieții lor în care este necesar să devină stăpâni pe propriile acțiuni. La vârsta de 3-6 ani educatoarea îi inițiază pe copii în analiza mișcărilor. Fiecare exercițiu cu materialele de dezvoltare Montessori urmează o secvențialitate, o serie de etape succesive ale acțiunii, pe care copilul încercând să le execute cu precizie și în mod separat, învață să facă analiza mișcărilor. Copilul își formează autocontrolul și stăpânirea conștientă a acțiunilor. Analiza mișcărilor este însoțită de economia mișcărilor. A nu face nici o mișcare inutilă din punct de vedere al scopului este cel mai înalt grad de perfecțiune. De exemplu, pentru inițierea copiilor în analizarea mișcărilor, Maria Montessori a creat ramele de încheiat: nasturi, copci, șireturi, funde etc. care necesită mișcări destul de complexe ce îi fac pe copii să înțeleagă acțiunile succesive, iar prin repetare copiii ajung să execute mișcarea mult mai repede și cu îndemânare atunci când se îmbracă.
Un alt exercițiu inițiat de Maria Montessori pentru educația mișcărilor este mersul pe linie având ca scop principal, dobândirea echilibrului și perfecționarea mersului. În fiecare clasă Joy Montessori există trasată pe podea o elipsă pe care copilul merge așezând – vârful și călcâiul. Mersul în acest fel cere un efort în vederea asigurării menținerii echilibrului. După o perioadă, copilul poate merge pe linie având și un obiect în mâna (un clopoțel care nu trebuie să facă zgomot în timp ce merge), un steguleț, o lingură cu o minge pe ea sau un săculeț cu nisip așezat pe cap.
Urmarea tuturor acestor exerciții îndelungate și repetate ale copilului este aceea că el simte satisfacție și este plăcut impresionat când le realizează cu ușurință, fără effort, devenind plin de voie bună. Este esențial să observăm, deci, că prin mișcare copilul devine nu numai independent și încrezător în sine, ci dobândește și personalitate și un stil propriu.