În 1909, Maria Montessori publica lucrarea “Metoda pedagogiei științifice aplicată la educația copiilor mici, în Casele copiilor”, în care erau prezentate principiile fundamentale ale metodei sale de cercetare experimentală și de aplicare în practica educațională. Cartea cuprinde și rezultatele cercetărilor efectuate în “Casa dei Bambini”, centru deschis în 7 ianuarie 1907, într-un cartier mărginaș al Romei. Această lucrare a fost apreciată ca reprezentare a unui moment de răscruce în viața și cariera sa, întrucât a coincis cu momentul în care s-a dedicat în întregime studiului metodei de educație și de instrucție a copiilor.
Spre sfârșitul vieții sale, în 1948, Maria Montessori a refăcut această lucrare, îmbogățind-o cu idei și capitole noi și schimbându-i titlul în “Descoperirea copilului”, apreciind că principala sa contribuție se datorează, în esență, nu metodei, ci unor calități și energii existente în copiii înșiși, pe care le-a descoperit și analizat și în funcție de care a creat metoda educațională Montessori.
Mai întâi, cercetările Mariei Montessori au scos la iveală existența unei “forme mentale” specifice primei copilării, deosebită de cea a adultului – copiii mici manifestă un fel de “surditate psihică”, nu înregistrează comanda sau îndemnul adultului, nu reacționează la îndemnurile acestuia, ci lucrează spontan, independent de voința adultului. Mintea lui este la această vârstă o “minte absorbantă” care durează de la naștere până la 6 ani. La această vârstă, copilul are o capacitate excepțională de discriminare senzorială. El se clădește pe sine cu materialul pe care îl găsește în mediul ambiant. Acest fenomen de “absorbție” a mediului ambient este spontan, inconștient și de o intensitate atât de puternică, încât ființa omenească se automodelează după chipul și asemănarea mediului în care trăiește.
O altă descoperire importantă a Mariei Montessori și care privește “secretul”, “taina” formării personalității umane, este aceea a existenței unor “perioade sensitive”. Observând comportamentul spontan al copiilor, ea a constatat că ei sunt dominați de impulsuri irezistibile care îi determină la anumite acțiuni, ce diferă de la o perioadă la alta, și care au o legătură evidentă cu anumite necesități ale dezvoltării personalității omenești.
Maria Montessori a susținut că opera ei constă, nu atât în crearea unei metode, ci în observarea vieții și în experimentarea mijloacelor care o pot favoriza. În principal, Maria Montessori a fost permanent preocupată să descopere taina copilăriei și a copilului însuși. În cartea “Taina copilăriei” accentuează ideea că nu poate exista o metodă educațională fără descoperirea firii reale a copilului și aceasta, numai după ce ii asigurăm o dezvoltare normală.
Prima condiție pentru o dezvoltare normală este asigurarea unui mediu plăcut, în care copiii să nu simtă nici o constrângere: camera curată, albă, măsuțe mici, scaune mici, fotolii, toate făcute special pentru ei, o grădină mică și o curte însorită. O altă condiție este modestia spirituală a profesorului, care îl ajută să îl înțeleagă pe copil și care trebuie să fie parte esențială a pregătirii sale. Totodată, o condiție indispensabilă este furnizarea, creare unui material didactic științific potrivit pentru copii și elaborat avându-se în vedere educația senzorială, analiza și rafinarea mișcăriilor, dar și stimularea interesului copilului, domeniu în care Maria Montessori a excelat, realizând mijloace de dezvoltare excepționle pentru vârste cuprinse de la naștere, la 6 ani.
Aceste condiții sunt apreciate de Maria Montessori ca fiind trăsăturile externe ale metodei sale educaționale. Analizând manifestările copilului, ea a întocmit două liste, pe care le redăm așa cum au fost ele prezentate în lucrarea “Taina Copilăriei”, apărută în anul 1938.
| Prima listă conține Lucru individual | A doua listă conține Desființarea recompenselor și pedepselor |
În această dublă listă, se află, de fapt, o schiță a metodei educaționale Montessori, liniile directoare ale metodei fiind oferite chiar de copil. Pentru elaborarea unei metode de educație, alegerea copilului călăuzește și modelează, iar dorința sa vitală acționează ca mijloc de control al erorii. Astfel, în conturul primar al metodei noastre educaționale, relevă Maria Montessori, se găsește un ansamblu, o linie de bază pe care se sprijină acești trei factori esențiali: mediul, profesorul și materialul didactic.
“Răspândirea extraordinar de rapidă a încercărilor de aplicare a acestei metode, în școlile pentru copii de toate condițiile sociale și de toate rasele, subliniază Maria Montessori, ne-a lărgit atât de mult experiența, încât am putut să notăm existența anumitor trăsături constante, dincolo de orice dubiu, a unor tendințe universale și astfel, putem spune, a unor legi naturale care ar trebui să formeze baza educației.”
Extinderea metodei educaționale Montessori pe toate continentele și intensificarea aplicării ei în ultimele decenii, produc în ansamblul educației contemporane o stimulare și o orientare a schimbărilor în educație.
Maria Montessori a crezut, a creat, a luptat pentru promovarea progresului prin educație și a realizat prin metoda sa un model de progres în educație, care este dovedit practic de progresul copiilor din diferite timpuri și locuri din lume.
Această metodă se aplică cu bune rezultate și în Centrul noastru Joy Montessori.