Aceste două concepte se întrepătrund în studiile realizate de Maria Montessori. O serie de obstacole apărute în dezvoltarea normală a copiilor au fost denumite deviații. Studiind aceste comportamente într-o clasă de copii cu dizabilități, Maria Montessori a observat că aceste deviații dispar în momentul în care copilul începe să se concentreze asupra unei activități pe care a ales-o condus de propriile sale dorințe.
Atunci când copilul mic are posibilitatea de a ajunge la o concentrare maximă asupra unei activități pe care a ales-o singur, el va începe să prezinte caracteristicile unei dezvoltări normale. Așa numiții copii “normalizați” sunt pasionați de muncă, sunt entuziaști, generoși și își aleg singuri activitățiile cu plăcere, iar modul în care lucrează pune în evidență nivelul lor de dezvoltare.
În cartea sa “Mintea Absorbantă”, Maria Montessori arată că societatea grupează astfel copiii:
- Cei ale căror defecte au nevoie de corecție
- Cei care sunt cuminți pasivi și trebuie considerați modele
- Cei considerați a fi superiori
“Toate aceste trăsături dispar imediat ce copiii devin absorbiți într-o activitate care îi atrage. Așa numitele calități negative, împreună cu cele bune și superioare, dispar toate și rămâne doar un singur tip de copil, el nu are nici una dintre aceste calități.”
Este o schimbare fundamentală pe care copilul o parcurge, denumită “normalizare”, care apare după o scurtă perioadă de concentrare profundă asupra unei activități. Este de ajuns ca educatoarea să pună copilul în contact cu diferite mijloace de acțiune din mediul special pregătit pentru el și imediat defectele lui dispar.
Normalizarea vine prin “concentrarea asupra unei activități. Pentru aceasta trebuie să furnizăm motive pentru activitate” atât de bine adaptate intereselor copilului încât să-i provoace o atenție profundă.
Maria Montessori arată prin cartea sa, că deviațiile în comportamentul unui copil nu sunt intrinsece personalității însăși, ci ele provin dintr-un eșec de organizare a personalității copilului, dintr-un tratament greșit din timpul primilor ani de viață. Ei au aceste defecte de comportament datorită faptului că au fost neglijați precum și lipsei unor activități care să le dezvolte mintea și sufletul.
Atunci când Maria Montessori le-a oferit copiilor materiale concepute special pentru ei, ea a făcut o descoperire majoră: un copil de 2 ani a folosit materialul concentrându-se la maximum. Acest gen de concentrare era considerat practic imposibil pentru copiii mici. Ea a realizat faptul că oferindu-le materiale care hrăneau nevoile lor de dezvoltare a creerului și corpului, copiii mici deveneau capabili de o mare forță de atenție și concentrare. În timp ce observa copiii dezvoltându-și propriile puteri de concentrare, ea a descoperit o altă trăsătură a copilului. Acești copii deveneau mai fericiți, mai calmi, mai încrezători și mai siguri pe ei. Atunci când lucrau în mediul special pregătit folosind materialele dedicate, învățau să interacționeze și să se respecte unul pe altul. Astfel, Maria Montessori a văzut dezvoltându-se anumite caracteristici esențiale: concentrare, sociabilitate, dagoste pentru muncă și disciplina interioară.
Concluzia Maiei Montessori a fost aceea că odată ce copiii încep să se concentreze, sunt eliminate toate defectele superficiale, fiind atinsă normalitatea.
Când atracțile mediului educativ în care lucrează copilul “își exercită vraja, oferind motive pentru activitate constructivă, atunci toate aceste energii se unesc și deviațiile pot fi dispersate. Apare, spune Maria Montessori, un tip unic de copil, “copilul nou”, dar, în realitate, este personalitatea adevărată a copilului căreia i s-a permis să se construiască normal.